Gogoși de Pretutindeni
Gogoșile sunt cunoscute încă din perioada romană, când erau denumite globuli – un aluat simplu din făină și lapte, prăjit și acoperit cu miere și semințe de mac. De-a lungul timpului, rețeta s-a transformat/adaptat și a ajuns în diverse colțuri ale lumii, fiecare țară adăugând propriile ingrediente și tehnici de preparare.
În Austria, popularitatea gogoșilor se datorează patiseriei vieneze Caecilia Krapfen, care, inspirată de globulii romani, a creat un deliciu culinar cu ocazia unui carnaval în secolul XVII. Gogoșile vieneze, umplute cu marmeladă de caise și pudrate cu zahăr, au devenit cunoscute sub numele de Faschingskrapfen și sunt consumate și astăzi, în special în perioada carnavalului

Gogoși în jurul lumii
Fiecare țară are propria sa interpretare a gogoșilor:
- Polonia – Paczki, pufoase și adesea umplute cu gem.
- Italia – Zeppole, chiacchiere, cenci sau sfrappole, cu forme variate.
- Franța – Beignet, cu o textură ușor crocantă.
- Spania și America Latină – Churros, poate cea mai distinctă variație, cu formă extrudată și servite cu ciocolată caldă.
- Germania – În sud, se numesc Krapfen, iar în restul țării Berliner.
- Asia – În Malaezia, gogoșile sunt cunoscute sub numele de kaya balls.
În Statele Unite, gogoșile au luat o formă distinctă – celebrele doughnuts sau donuts. Forma lor inelară se spune că a apărut pentru a ușura manevrarea și servirea rapidă. Acestea au devenit un adevărat simbol cultural, având chiar și o zi dedicată – National Donut Day, sărbătorită în prima vineri din iunie.
Deși suntem obișnuiți să vedem gogoșile ca desert, ele nu sunt doar dulci! Variantele sărate, cum ar fi langoșii sau gogoșile umplute cu brânză ori carne, sunt la fel de apreciate.

Secretele Perfecțiunii
Factorii esențiali pentru gogoși perfecte includ:
- Făina de calitate, cu un conținut optim de proteine (11-13%) pentru o textură ideală.
- Gama de umpluturi de fruct şi creme dezvoltată de Expertarom Food Ingredients dedicată umplerii gogoşilor. Varietatea și versatilitatea gamei oferă producătorilor posibilităţi multiple de inovare. În plus glazurile pentru gogoşi din gama noastră vin cu gusturi, texturi şi culori atractive, pentru a face vitrina şi mai captivantă.
- Fermentarea corectă, care trebuie să aibă loc la 32-35°C pentru o dospire uniformă.
- Temperatura de prăjire, între 175-200°C, pentru a obține o crustă aurie și crocantă, fără absorbție excesivă de ulei.

Gogoșile în prezent
Datorită adaptării rețetei, a ingredientelor, a tehnologiei de fabricație sau a grăsimii utilizate la prăjit, în prezent, gogoșile pot fi savurate la orice oră și în orice magazin. Prin selectarea atentă a ingredientelor și a grăsimilor pentru prăjit, gogoșile au devenit un produs de patiserie care poate fi așezat în vitrină și consumat pe toată durata zilei, fără a prezenta un gust neplăcut de grăsime recristalizată, rămânând la fel de pufoase.
Cu siguranță data viitoare când savurați o gogoșă vă veți aminti de călătoria ei fascinantă prin istorie și la varietatea incredibilă de rețete care au dus la această mică bucurie culinară!
Sperăm că v-a plăcut această călătorie în lumea gogoșilor! Nu uitați să reveniți pe blogul nostru pentru mai multe articole interesante și rețete delicioase.